Corp, sănătate și sexualitate în diferite limbi

Perioada de după naștere

After giving birth

Afișare ca text

RFSU vă informează despre perioada de după naștere

După naștere, corpul se readaptează și multe persoane sunt afectate de acest lucru, atât fizic, cât și emoțional. Poți fi și deprimată și bucuroasă. Imediat după naștere, este bine să fii aproape de copil cât mai mult posibil. Contactul fizic este necesar pentru stabilirea legăturii dintre voi și ajută la stimularea producției de lapte matern.

Imediat după ce s-a născut, bebelușul obișnuiește să sugă lapte pentru ca apoi să doarmă o perioadă lungă de timp. După ce se trezește, este normal să vrea să sugă din nou, mult și des. Dacă alăptarea sau hrănirea cu biberonul este dificilă, este important să ceri ajutor.

După naștere, uterul se contractă și apar dureri. Contracțiile uterine pot fi dureroase, însă acestea sunt necesare pentru ca uterul să se vindece și pentru a reduce sângerarea. Analgezicele ameliorează durerea. De obicei durează aproximativ patru săptămâni până ce rănile din uter se vindecă complet și sângerarea încetează. Sângerarea nu este periculoasă, dar dacă este urât mirositoare sau dacă ai dureri și faci febră, acesta poate fi un semn de infecție în uter. În acest caz, trebui (trebuie) să soliciți imediat îngrijire medicală. 

În cazul nașterilor vaginale, sunt frecvente rupturile și fisurile vaginale care pot fi dureroase în timpul urinării și al defecării. Dacă zona vaginală este dureroasă și umflată, un prosop rece sau ceva moale pe care să te așezi, pot alina durerea. Persoanele care au suferit cezariană pot avea dureri abdominale și în jurul plăgilor chirurgicale. Chiar dacă te doare, este important să începi să te miști, pentru că în acest fel te vindeci mai repede și se reduce riscul de coagulare a sângelui și de constipație. Evită însă să ridici greutăți. Odihna și consumul abundent de lichide ajută organismul să se recupereze.

După naștere, este important să mergi la control la o moașă pentru a fi examinată și pentru a te asigura că totul a decurs bine. Persoanele care au suferit leziuni grave la naștere, care continuă să provoace disconfort, trebuie să solicite îngrijiri medicale, chiar și după o perioadă îndelungată de timp.

Atât sarcina, cât și nașterea reprezintă o povară mare pentru bazin (numit și pelvis). Dacă după câteva luni încă mai ai dureri, trebuie să soliciți ajutor.

După naștere, mușchii planșeului pelvin sunt lărgiți, ceea ce poate cauza pierderi de urină și dificultăți în oprirea eliminărilor de gaze. Unele persoane pot avea chiar și scurgeri de fecale. Pentru reîntărirea pelvisului, este de obicei eficientă efectuarea în mod regulat a exercițiilor Kegel (exerciții specifice de întărire a planșeului pelvin). Relaxă-ți restul corpului și exersează încordarea mușchilor dinspre rect înspre vagin.

Atât în ​​timpul, cât și după sarcină, este frecventă apariția hemoroizilor. Hemoroizii pot fi tratați cu medicamente eliberate fără prescripție medicală.

Este normal ca imediat după naștere să fie afectată și viața sexuală. Pentru multe persoane aceasta este o perioadă cu dorință sexuală mai scăzută. Multe femei au dureri în vulvă și în vagin sau dureri abdominale după cezariană. În funcție de cum te simți, trebuie să permiți corpului să se vindece și să se recupereze. Înainte de a întreține relații sexuale, este important să nu uiți să folosești contraceptive dacă nu vrei să rămâi însărcinată din nou.

Oricine are nevoie de consiliere, are probleme sau este îngrijorat, trebuie să solicite îngrijiri medicale, de exemplu, de la o moașă, un ginecolog sau la un centru de sănătate. După naștere, toate femeile au dreptul la o îngrijire bună, la sprijin și la ajutor.

Despre film

Perioada de după naștere implică adesea o ajustare majoră, atât fizic, cât și mental. În acest film, vei afla ce se întâmplă în organism după naștere, cum poți ameliora afecțiunile obișnuite și la cine poți apela dacă ai probleme după naștere.

Chestiuni de discutat după vizionarea filmului

  1. Există ceva în film care ți se pare deosebit de interesant?
  2. Nașterea poate provoca multe emoții, atât pozitive, cât și negative. Cum poți sprijini cel mai bine pe cineva care se simte rău după naștere? Cum poate fi perioada de după naștere pentru părintele care nu a născut copilul?
  3. Este normal ca o perioadă de timp după naștere să ai un apetit sexual mai scăzut. Durerea, stresul și oboseala pot afecta apetitul sexual. Nu trebuie niciodată să "fii de acord" să faci sex dacă nu ai chef. Ce sentimente poate provoca apetitul sexual scăzut? Ce poți face pentru a fi aproape de partenerul tău fără a face sex?

Vrei să vorbești despre film?

Să vorbești cu cineva despre film poate fi important și poate da noi perspective. Poate că ai întrebări și gânduri pe care le poți discuta cu alții, în loc să te gândești la ele pe cont propriu. Împărtășind idei și ascultându-ne unii pe alții, putem obține sprijini și putem învăța împreună.

Vrei să creezi un grup și să vorbești despre filme? Iată câteva sfaturi despre cum poți face acest lucru.

Filme similare

Vezi toate filmele